De toate are tara asta. Si mesteri mari dar parca si prea multi panglicari.
Mesterii mari nu se coboara niciodata la nivelul subteran in care colcaie panglicarii. Panglicarii la randul lor se cred toti mesteri mari si fac crize daca le spui verde’n fata ca nu e deloc asa.

VISUL
Ati avut cu totii sunt convins candva un vis din acela lung si interesant ca un film. Visul vietii. E visul care ne tine activi toata noaptea chiar daca de fapt dormim. Ochii se misca necontenit sub pleoapele inchise REM. Urmarim cu atentie fiecare detaliu din vis. E palpitant si corpul se forteaza sa nu ne trezim si sa visam in continuare. Apoi brusc se intampla ceva. Apare o musca in camera sau se aude sunetul infernal al alarmei de pe telefonul mobil sau cine stie ce alt zgomot. Si gata brusc in cateva fractiuni de secunda in minte se incropeste o incheiere proasta a visului frumos. Un final fusarit care strica totul si apoi amarat spui…

A FOST DOAR UN VIS

Un vis care incepe cu tine tanar. Usor stangaci in toate. Ei na hai fie …stangaci de-a binelea. Te uiti buimac in jur. Cauti un reper. Cauti sa afli ce cauti tu in viata ta. Mai mult din ceea ce simti decat din ceea ce vezi iti alegi directia. Ceva te trage intr-acolo. Brusc drumul pe care mergi iti pare cunoscut. De fapt il stiai dintotdeauna. In jurul tau apar personaje. Le cunosti bine. Sunt oamenii cu care simti tu ca e normal sa mergi pe acest drum. In cale va mai apar si personaje pe care nu le recunoasteti. Va intrebati din priviri (pentru ca e un vis mut) si cadeti de acord sa treceti pe langa ei fara sa ii luati in seama. Intr-o fractiune de secunda peisajul din vis se schimba. Ma revad. Sunt mult mai putin stangaci acum. In jurul meu e galagie. Se aud pocnituri marunte si enervante identice cu picatura chinezeasca. Dar totusi nu ma deranjeaza. Imi place. Incepe sa fie un vis in care pot sa simt mirosuri. Ma dumiresc. E mirosul de plumb. Sunt in tipografie. Iar sunt redactor responsabil de editie. Picatura chinezeasca sunt literele care cad din masina ordonat intr-o tava. Zambesc. Atat in vis cat si in realitate. E un vis in care ma exteriorizez. Ah ce bine ca visez asta. Imi era atat de dor sa fiu din nou redactor responsabil de editie pe vremea cand offset-ul era inca in posesia extraterestrilor si tainele lui nu erau cunoscute de muritori. Tocmai am scos niste zincuri. Le majesc cu tus si le aplic pe o hartie galbuie. Un colt dintr-un sul obtinut cu sacrificii enorme de la Letea care ne cenzura. Pe hartie apare imaginea. E cea de prima pagina. Reportajul e deja cules si sta cuminte in tava de prima. Scot o copie si incep sa corectez. E un reportaj scris de mine si de Mihai Claudiu Cristea (omul care mi-a pus pixul in mana) - “La Resita miroase a Revolutie… si portocale”. Simt ca sunt obosit in vis. E noaptea in toata puterea ei. Ziarul nu e gata iar eu tocmai revenisem in oras de cateva ore dupa o deplasare de o saptamana la miscarile sindicale ale siderugistilor din Resita. Inchid ochii pentru o clipa in vis si cand ii deschid in fata mea sta redactorul sef adjunct al ziarului. Imi propune sa facem o nefacuta. Sa plecam la raboi in Iugoslavia sa relatam de pe front. Sunt de acord. Apoi brusc ma vad singur. E seara e rece afara si in jurul meu numai munti. Se trage. Sunt obisnuit cu zgomotul asta si nu ma impresioneaza. Cum asa. Ah da m-am tabacit. Am mai fost intre timp la razboaie. Acum mi-e totusi teama de ceva. Unde mi-e masina? Sunt langa Vukovar. E genocid acolo. Aplec privirea si il vad pe Ocsi - fotoreporter si cameraman - omul cu care lucrez. Se spala pe maini. Ei da masina e in stanga. Tocmai am turnat din canistre niste motorina in ea. Fain loc si-o gasit sa ragaie rezervorul. Si din nou se trage. E o rafala lunga. E aproape. Bai astia trag in noi. Gloantele scutura tufele de la marginea drumului. Facem taras pana in masina. Porneste din prima. Miracol. Si da-i gaz. Acum urc niste scari. In jurul meu era normal sa fie niste pereti. Sunt doar franjuri in rest gauri imense. Peste tot moloz. O bucata din tavan a cazut peste un pian. Pianul e ranit. Are doua picioare rupte si capacul plin de caramizi. E deschisa claviatura. Suflu pe clape dar praful ramane. Cu dreapta incerc cateva acorduri pe care le invatasem mecanic candva. E o melodie sarbeasca de jale. Suna sinistru in linistea aia mormantala. E un vis in care aud totul pana si linistea …dar cum va spuneam e totusi un vis mut. Acum simt miros puternic de combustibil si simt o arsuta pe fata si pe cap. Vad o flacara ca o cometa trece la un metru jumate deasupra mea. Se duce in lugul strazii si cade. Acum o flacara si mai mare. Un ka-boom si simt suflul. Era o racheta de croaziera. E clar sunt in Belgrad 1999. Tot la razboi. Numai ce ma dumiresc ca deja si intru in sediul Antenei 1. M-am intors dupa trei luni jumate de front. Ma cert cu lumea. Nu vor sa imi dea banii pentru corespondente. Sunt turbat. Pufai si in vis si in realitate. Asta e un vis in care pot sa pufai. Imi trag teapa si imi platesc numai jumatate din corespondente. Tac (pentru ca e un vis mut) si ma gandesc - “asta mi-e multamul”. Sunt banatan si in vis si in realitate. Ma uit la Pro Tv. Sosirea colegului meu de razboi si de camera. El vine cu avionul. La scara avionului il asteapta cu covorul rosu. Sunt cateva exemplare de sex feminin de raman cu gura cascata. Nu stiam ca exista femei cu picioare atat de lungi. Il asteapta Sarbu cu o limuzina. Il pupa. Ce frumos. Ma bucur. Si in vis si in realitate. Vad ca prin fum Bagdadul. Sunt in Irak. Bombe peste tot. Niste tampiti trag spre mine si spre Cosmin cu mitraliera. Sunt la cateva zeci de metri. Sunt prosti. Nu stiu sa traga. Scapam. Mancam biscuiti dulci cu telemea sarata. Acum am in fata un monitor LCD de 88 de cm. Doamne unde am ajuns din tipografie. Citesc presa pe internet si in coltul din dreapta sus al ecranului urmaresc televiziunile de stiri. O “fatuca” tipa din televizor ca au fost eliberati turistii rapiti in Egipt. Ah fuck asta e finalul fusarit al visului meu ….

M-AM TREZIT

E septembrie 2008. Ma trezesc “cu o durere in piept si-n inima tepi”. Imi aprind o tigara. E la fel ca in visul meu. E tot acelasi batran Camel. Printre valatuci belesc ochii la imagini transmise live pe toate posturile. Prin telefon intra tot felul de jurnalisti experti. Incerc sa ii ascult. Cine dracu sunt astia? Ah da panglicarii care se dau destepti. Tusesc de la prea mult tutun adunat in 15 ani de vis. Mai aprind o tigara si ma chinui sa nu ma enervez. Ma doare stomacul de la ulcer si genunchii de la reumatism. Plamanii se imping si vor sa iasa. Macar organele scoase din mine prin operatii nu ma mai dor. In drepta jos pe ecran vad ca a intrat un coleg pe messenger. Candva pasea pe covoare rosii. Acum pe holurile Antenei. Nu stiu cum dar l-am considerat intotdeauna prieten. Ma bucuram pentru el si ma intristam daca patea ceva (sunt prea sentimental). A intrat in Antene asa ca si pe messenger - brusc. Nu mi-a trebuit nimic de la el niciodata desi aveam multe motive care imi dadeau dreptul sa-i cer. Dar ce dracu suntem prieteni. Tot ce imi doream eu era sa faca macar atat - sa se bucure daca are de ce sau sa se intristeze. Acum nu mai suntem colegi dar asta nu l-a intristat deloc. Imi intorc nepasator privirea spre coltul in care vad tv-ul. Televiziunile care candva erau televiziuni acum arata precum o masa din piata pe care bisnitarii marunti si-au expus kitsch-urile. Oameni pe care nu ii atrage nimic la meseria asta. Libidinosti care vor sa isi propteasca botul in sticla chiar daca vorbesc …nimic…pentru ca ei nu vorbesc. Ei nu vorbesc pentru ca nu au ce spune. Nu au ce spune pentru ca nu stiu nimic. Fufe care mai de care mai colorate a caror vis secret este sa le consume un fotbalist transpirat ce a zis adio capului si si-a castigat faima cu piciorul. Marionete ale sefilor la fel de lipsiti de talent dar vesnic dornici de oameni comozi cu limbi matasoase care le lauda incompetenta si o ridica la rang de virtute. Manelisti care atunci cand apar la stiri te fac sa te uiti brusc la sigla postului sa vezi daca nu ai comutat din greseala pe Taraf si astepti din clipa in clipa sa iti bage o din aia ca la accidentul de la care face el live e noapte si e tarziu viata mea. Domnisoare care pentru ca pot sa o scoata prin slit se cred barbati duri cand de fapt lor le foloseste doar ca sa faca pisu. Maimutoi care imita brand-uri cunoscute de public si poarta fular peste maieu vara la 33 de grade doar pentru ca acelasi model de fular il purta reporterul ala. Frustrati de care trebuie sa te feresti pentru ca din cauza impotentei lor profesionale sunt in stare sa arunce cu vitriol pe fata tuturor doar pentru a deveni interesanti. Ah doamne si mai cati panglicari. Toti au un element comun insa. Primata din care se trag. Sunt le fel de prosti si tremura din toate articulatiile daca ai gura sloboda si le spui asta in fata. Te ameninta cu las ca iti arat eu cand de fapt au trecut demult de perioada in care trebuiau sa arate si oricum …n-ai cu cine ba n-ai cu cine…niste taranoi.

Ah da si cine dracu a invatat-o pe proasta aia sa tipe la telespectatori asa si sa ma trezeasca pe mine din somn? Sa imi strice visul?

Apropo asta nu mai e vis. Ahhh ce misto deci nu mai e mut e cu sunet. In cazul asta de la mine citire : ATI AJUNS DE TOT CACATUL !

Later edit: Am revazut cateva VERSURI  dupa ce am publicat “Dulce si amar” si cred ca se potrivesc atat de bine pe povestea asta.

Nu ma asteptam sa gasesc in Romania in zone atat de indepartate oameni care nu ma cunosc personal -pe care nu i-am intoxicat- sa asculte taman cantaretul meu preferat cu melodiile caruia eu traiesc de mai bine de 20 de ani - Dzordze Balasevic. De unde si pana unde asculta Satmareanca si Mordechai piesele lui habar nu am dar ma roade tare curiozitatea. Ah da si chiar s-a umflat pipota in mine de mandrie cand am auzit. Iata asadar una dintre piesele care imi plac atat de mult incat pot sa le ascult pe repeat 24/24 h.

M-am nascut in zi de sarbatoare. Cand am scos capul pe lume erau doua evenimente majore simultane: ziua lui Mile Carpenisan si ziua nationala a Romaniei. Ca deh mi-am ales si eu 23 August sa ma nasc. Ei bine atunci deja era clar ca s-a intamplat ceva. Existenta mea e direct legata de diverse evenimente. Pana pe la 14 ani m-am limitat numai la a ma multumi cu programul cultural artistic si popularo-patriotic organizat de ziua mea in toata tara. Ca deh de ziua mea scoteau astia si arborau tot surplusul ramas de la productia de steaguri. Ce era atunci prilej de mistocareala ulterior s-a transformat in motiv de pornit rafale de injuraturi. Am ramas fara spectacole de ziua mea.

A trecut o vreme si credeam ca legatura mea secreta cu festivitatile s-a rupt definitiv. Au trecut anii si nu m-am mai gandit la asta. Apoi intr-o zi pe cand plecam prin delegatie pe nu mai stiu unde am ramas perplex. Am constatat ca nu bagasem in seama niste coincidente al dracului de ciudate. Oriunde trebuia sa ajung pe planeta asta eu aveam probleme cu gasirea unui loc de cazare. Am tacut si mi-am facut un plan secret de demontare a unei eventuale conspiratii. Au trecut anii si de atunci e la fel. Sunt blestemat. Vreo baba buboasa si geloasa cred ca a aruncat anathema asupra mea. A facut ea ceva mambo jambo a zis ceva in limbajul babelor buboase si geloase si gata blestemul. Nu exista destinatie catre care sa trebuiasca sa ma indrept si sa nu ma lovesc de vesnica mea problema: TARGURILE. Sun ca disperatul la 50 de hoteluri si pensiuni. Caut toate variantele de cazare pana transpir si toti au pentru mine acelasi raspuns;” - ne pare rau nu avem nici o camera libera …stiti e targul X in oras si totul este plin” Deja nervii mei s-au tocit. Am invatat sa imi accept soarta si chiar ma distrez. Acum sunt in Bucuresti. NU mai trebuie sa va spun ca am dat 450098989234 de telefoane pana am facut rost de cazare. Pana la urma s-a rezolvat insa ca prin minune. Am gasit un apartament de lux in buricul targului. Misto. Am dormit aseara ca un prunc.(asta pentru ca am inchis geamurile sa nu ii mai aud pe bezmeticii aia de motociclisti care faceau demonstratii hormonale sub geamul meu de parca bulevardul D. Cantemir e circuit)

Ah si m-am trezit eu asa odihnit si lipsit de griji. Ma uitam cu un ochi la RealitateaTV si vad ca sunt stiri. O vad pe vecina Trattner ca face live. Dau mai tare. Cu vocea ei cunoscuta imi da vestea cea buna pe ziua de azi. Ce placere:”…circulatia pe bulevardul D. Cantemir se inchide” Ce frumos. Pot sa dorm cu geamul deschis.

Aaaaaooooooolllleeeeoooooo ….dar eu cum dracu ajung din oras la apartament daca nu circula nimic?

P S Abia astept avionul de sambata de la ora 16. Ma duce la Timisoara acolo unde pot sa ma cazez si daca sunt targuri si dorm si cu geamul deschis ca deh toti cocalarii fac curse acolo la ei pe Dimitrie Cantemir.

P P S Cat de idioti pot sa fie astia de la Evenimentul. Cum sa faci un ditamai articolul intitulat “De ce iubim Bucurestiul” cand de fapt nici macar oamenii de aici -chiar ei bucurestenii- nu il iubesc. (Si DA titlul e foarte original probabil l-a sugerat colegul lor Cartarescu care zice si scrie ca stie si de ce iubim femeile)

Stefan Iordache & Monica Anghel - Ce cauţi tu…
Vezi mai multe video din Muzica »

Eram mic. Eram naiv. Am crescut si am ramas naiv.

Cand eram insa si mic si naiv aveam bunicii la tara. Parintii ma duceau acolo vara. Initial imi placea ideea. Apoi ma intristam de dorul lor. Mai tarziu uitam de ei si ma integram in peisaj. Am avut o copilarie completa. Nici frumoasa nici chiar atat de urata incat sa devin EMO.  Sunt un om sensibil peste masura celor peste 100 de kg de muschi si grasime si oase. Am o privire de criminal si am auzit asta. E probabil doar o carapace in care m-am ascuns. De ce? Stiu eu ….si ajunge atat.

La tara copil si naiv fiind am facut tot ce fac copiii la tara. Am mancat pamant si iarba -sa vad ce gust au- am furat caise am dat frau liber unei imaginatii pe care o descopeream ulterior si la Nica din amintirile lui Creanga.

Am descoperit la satul ala numit acum mare oras…animalele. Adica m-am apropiat de ele. Strada pe care statea matusa mea Teta (dupa alint - pe nume real Lazarov Leposava) era una plina de colb. Asa e si acum. Dar praful nu mai miroase la fel ca atunci…vara. Teta nu avea animale prin curte in afara de un soricar si doua mate pe care eu le invatam sa zboare. In schimb vecinii la care imi petreceam eu mai mult de 10 ore pe zi aveau din plin. Am facut atunci cunostinta cu porcii. Cu caii. Cu gastele. Cu gainile. Cu ratele mute. Cu magarii. Cu caprele. Erau fascinante toate. Nimic nu s-a comparat insa cu VACILE si cu BOII.  …..mama ce mari erau.

O stiam pe Doina a patra casa de la noi. Pe partea dreapta de la casa noastra cum veneai de la Aranka (jegosul rau care strabate Sanicolau Mare). La Doina mergeam abia pe la 6 seara. Atunci veneau de la izalaz (pasune la marginea satului) animalele. Tot atunci ma uitam fascinat si mut la vaci si la boi. Ma uitam la Doina - o femeie mare grasa si cu tatele pana la buric- cum le stapaneste si se apuca sa mulga laptele din imensele ugere ale vacilor. Avea multe vaci femeia aia si vreo cativa boi. Oricum aia nici nu se remarcau in peisaj …peste tot numai VACI. Daca ma uitam printre gene nu o mai vedeam nici pe Doina …in jurul meu vedeam numai VACI si vreo 2-3 boi … eclipsati insa de VACI.

Interesant pentru unul naiv.

A fost o zi insa cand am hotarat din instinct de supravietuire sa nu mai merg la Doina. Erau prea multe vaci acolo. Le-am vazut cum fac si nu mi-a placut. Mancau toata ziua. Erau umflate. Ma scuzati doamnelor dar si  nefutute decat o data pe an. Incearcau sa transpire ceva util ( lapte) si bun-nebun produsul lor ajungea pe jos pentru ca ele dadeau cu copita in sustar. Boii se uitau la ele mugeau a aprobare  iar Doina…Doina se zarea din spatele curului vacii …de undeva de sub coada cu care aia alunga mustele de pe grasimile ei revarsate.

Paharul de lapte crud filtrat prin tifon si inca usor caldut pe care mi-l dadea vaca si Doina le-am inlocuit cu ceaiul si placinta cu dovleac de la Teta. Am refuzat sa mai merg la a patra casa de pe Al. Vlahuta din zona Chindaresti din “Simiclaush” pentru ca nu mi-a placut acea lume stapanita de multe vaci pe care cativa boi le aproba si unii le mulg degeaba pentru ca nu dau nimic bun.

Am spus atunci mic si naiv fiind ca nu imi plac vacile. Am ales sa trec la alte animale…sa le studiez si sa vad daca ma pot impresiona.

Acum cel mai mult iubesc cainii. Si in special pe cei fiorosi la care descopar naivitatea mea. Vad aceeasi privire criminala….si in spatele ei aceeasi blandete si mult suflet.

Am fost naiv din nou cand am crescut … ba chiar mai mult decand atunci cand judecam cu mintea curata a unui copil. M-am trezit stand prea mult intr-o casa - asemanatoare cu casa a patra de pe Al. Vlahuta din Sanicolau Mare…o stiti aia din Chindaresti- si cand am deschis ochii din vraja in care m-am incapatanat sa cred am remarcat ca acum nici macar nu mai trebuie sa mijesti ochii ca sa dispara Doina. Totul e sa ii deschizi larg si sa vezi ca acel loc e stapanit si condus de niste VACI care au alaturi cativa BOI care mugesc a aprobare.

P S Mi-a placut dintotdeauna intelepciunea celor care au dat lumii fraze demne de memorat. De aceea acum la finalul unei fabule din care vacile si boii nu vor intelege nimic (cand din nou praful miroase ca in anii 80 in mintea mea) imi vine  sa spun ca :”atunci cand am cunoscut cu adevarat oamenii am inceput sa imi iubesc cainii”. Deci Buddy si Hashish stati linistiti stapanul vostru va iubeste. 

 P P S Am plecat din lumea vacilor sa nu devin una dintre ele !

doru octavian dumitru-vaca
Vezi mai multe video Haioase »