Ok, deci maine e luni…un nou inceput de saptamana si unul din multele inceputuri pentru Daniel. Saptamana care a trecut parca a fost de vis… nu conta ce telefon dadeam sau cu cine vorbeam. Toti au sarit sa ma ajute. De multa vreme nu mi s-a mai intamplat asa ceva. Am reusit sa vorbesc cu oameni cu care nu am mai vorbit niciodata si pe care nu i-am vazut niciodata. Oameni care ma stiau de la televizor si care au fost deschisi in ceea ce le propuneam.

Am vorbit cu Dan Andrei VP Carpatair. Mi-a fost rusine sa-i cer sa ne ajute ….eu nu am cerut niciodata nimic in viata mea…. dar pentru ca nu era pentru mine mi-am luat inima in dinti si am format numarul. Domnul Dan Andrei m-a surprins. La fel s-a intamplat si cu Oana Roman de la Blue Air. Am realizat ca inca mai sunt oameni in Romania care atunci cand aud ca e nevoie de ei nu se dau inapoi.

Dupa ceva ani m-am auzit si cu Dan Negru, timisorean de-al meu, cu care am povestit vrute si nevrute, am ras de vremurile bune si am primit de la el cateva sfaturi. Am ramas surprins cand am vazut ca mai am si prieteni saritori si foarte vechi cum e Amalia Matei care imi ia toate lucrurile din mana si reuseste sa ne faca si pe mine si pe Ramo sa fim optimisti si sa nu ne stresam. Intotdeauna ne-am intrebat de unde are atata energie. Multumesc Amalia!

Am cunoscut oameni noi pe Nebuloasa si pe prietenul ei Raul care in 2 ore au reusit sa ma ajute sa punem pe hartie tot evenimentul din 27. Titza e o scumpa si prin simpla ei existenta a reusit sa ne salveze de un milion de lucruri pe care le aveam pe cap. Si eu si Ramo iti multumim ( Mile multumeste special pentru Cohiba ).

In 25 februarie o sa ajunga in Timisoara si Gabriela Mirica, cea mai buna prietena a mea si totodata fostul meu producator din Antena 1, care intotdeauna m-a ajutat cu tot ce a putut, iar acum s-a oferit sa ma ajute si cu organizarea evenimentului chiar daca asta presupune un efort foarte mare din partea ei. Iti multumim si tie Gabi :).

Imi pare rau insa ca nu am avut cum sa ajung la Cluj la prietenii mei de acolo. Am aflat ca Andrei Crivat, Adi Hadean, Mishu si multi, multi altii de care ne e dor au reusit sa organizeze un eveniment superb pentru Daniel. Dinspre Cluj ne vine si noua ceva. Eu o sa primesc chitara lui Mishu Calian pentru care am licitat si atata s-o batut Hadean cu restu’ pana am castigat eu. Acum numar zilele pana cand o sa o am in mana. Si asta chiar daca nu stiu sa cant la ea :).

Sunt multi oameni care au venit in jurul meu si care se ofera sa ma ajute…fiecare cum poate. Si daca am uitat pe cineva imi cer iertare si sper sa nu va suparati pe mine. Mai sunt mai putin de doua saptamani pana in 27 februarie si sper ca totul va iesi asa cum am planuit. Pana atunci noi aici la Timisoara incercam sa punem totul pe hartie si sa facem seara aceea sa fie cat mai placuta.

Daniel la randul lui m-a ajutat si pe mine foarte mult … In toata povestea asta am descoperit ca mai exista oameni in jurul meu care fac ceva dezinteresat si din tot sufletul. Iti multumesc si tie Daniel

PS Chitara lui Mishu Calian o sa o dau copilului lui Daniel. Iar cand va creste mare am obtinut promisiunea lui Alexandru Ivanov ( un chitarist care chiar are clestele pe grif ) ca il va invata sa cante.

PPS Va cer scuze si va rog sa-mi semnalati eventualele greseli pentru ca nu am reusit sa-mi fac inca o noua pereche de ochelari si ma uit ca mata in lemne :).

Pentru Daniel (apasati pe “Pentru Daniel” pentru a vedea stirea de la Antena 1)

Au trecut aproximativ 2 saptamani de cand am aflat de Daniel. V-am povestit de ce nu am vrut sa ma mai implic si de ce m-am razgandit. Impreuna cu zeci … nu … sute de oameni am reusit sa mobilizam o tara intreaga.

In curand e din nou 24 februarie ziua in care am spus DA la Primarie. Ceea ce imi doresc atat eu cat si sotia mea la aniversarea unui an de casnicie e sa reusim sa strangem banii de care are nevoie Daniel. In data de 27 februarie, la Timisoara, urmeaza sa ne intalnim mai multi oameni…prieteni, oameni din presa, din blogosfera, din viata noastra sau pentru prima data. O prietena veche, Amalia Matei s-a oferit sa ma ajute ca sa gasesc un spatiu unde sa organizam evenimentul. Gazda noastra, omul de afaceri Emil Cristescu ne-a pus la dispozitie restaurantul din Hotel Timisoara si a promis ca va veni si el alaturi de noi la eveniment. Adi Hadean, un prieten bun si un bucatar excelent o sa ne gateasca si promit ca daca e nevoie o sa merg si eu in bucatarie.

In fiecare zi evenimentul a luat o amploare tot mai mare. Ziare, televiziuni, radiouri, bloggeri, realizatori de emisiuni…toti au sarit sa ne ajute si sper din tot sufletul sa ajungem la finalul luptei invingatori. Am citit zilele astea diferite blogguri si am simtit cat suflet au pus oamenii. Sotia mea are o vorba… “daca iti doresti ceva din tot sufletul o sa se intample”…si stiu sigur ca aceasta vorba a fost verificata.

Noi va asteptam pe toti la Timisoara si promit ca atunci cand Daniel Raduta o sa fie sanatos o sa mai facem o intalnire pentru ca tare mult mi-ar placea sa-l cunosc personal.

PS Pe aceasta cale l-am invitat si pe Florin Chilian. Si tare mult ne-ar placea sa vina!

M-a sunat un prieten era distrus. Mi-a zis ma primiti la voi sau imi tai venele si gatul. A fost la dentist, i-au facut aia mambo-jambo in gura si astuia ii exploda capul. A venit mai mult taras si s-a aruncat in pat. Il durea si stomacul de la antibiotice iar calmantele nu isi faceau efectul. L-am tinut de povesti si am dus o munca de convingere de vreo 45 de minute sa accepte un ac. L-a luat si i-am spus sa sparga plomba provizorie care ii obtura canalul pentru ca e clar ca lucreaza puroiul si de aia ii explodeaza capul. A facut-o pana la urma. 10 minute mai tarziu avea diaree verbala era tot un zambet si super fericit. L-am ajutat sa scape de chin si a plecat fericit de la mine.

Stiu ca sunteti jurnalisti, bloggeri, oameni cu pareri, moguli. Ei bine tuturor va adresez o provocare astazi ( 04.02.2010 ) si nu o leapsa care poate fi ignorata sau nu. Va provoc sa fiti oameni si sa o demonstrati macar o saptamana in fata tuturor celor de la care aveti pretentia sa va citeasca. In fiecare zi va provoc sa faceti cate o fapta buna astfel incat peste o saptamana sa vad de la toti 7 povesti care sa descrie pataniile ce i-au facut sa se simta din nou oameni printre oameni. Pentru ca nu sunt un lacheu ma supun aceluiasi test si alaturi de mine sotia mea va trece probele de foc. O sa venim si noi cu povestile noastre si sper din suflet sa nu mancati cacat, sa o faceti pe bune nu de alta dar stiu ca peste 7 zile va veti simtii mult mai lipsiti de toxinele unei vieti banale intr-o Romanie de doi lei.

PS Ma astept la multe, multe cisterne de Uniunea Europeana varsate in gura mea de catre unii si de catre altii, dar sa stiti ca gura aia a facut-o mama care e o Doamna!

Am ajuns din nou sa traiesc un moment care-mi provoaca sila. Eu cu greata nu ar trebui sa am nici un fel de probleme pentru ca avand in istoricul medical o operatie -deloc fericita in urma careia mi-a fost scoasa fierea, iar prietenul meu care-si plimba bisturiul pe la mine prin abdomen a mai fost nevoit saracul sa si carpeasca un coledoc spart care arata ca un ciorap prin care iti iese degetul mare-pap medicamente. Chiar sunt obligat sa fiu o vedeta. Cand ma trezesc si inainte de culcare inghit cate un pumn de boambe. Mare parte dintre ele ar trebui sa-mi taie greata … dar totusi scarba care te poate apuca de niste oameni care mai au si tupeul ordinar de a se uita in ochii tai stiind ca in momentul ala prin mintea ta trec numai ganduri criminale … deci da scarba aia nu o rezolva nici metoclopramidul. Un astfel de animal caruia inca nu-i pronunt numele a avut nesimtirea sa ma priveasca senin in ochi si sa ma intrebe, intinand suferinta de ani si ani de zile a parintilor mei :
“Auzi? dar tu pe unde ai fost pe la ce razboi? Parca ai fost la razboi nu?”
-”Nu, eu nu am facut nimic si defapt probabil cineva va intoxicat pentru ca eu am fost doar un biet debutant pus pe un cal mult mai mare decat merita”
Asa stand lucrurile, cred ca zilele astea va exploda mamaliga, voi suferi din cauza operatiei de fiere de o incontinenta si voi sfarsi cacandu-ma pe ei fara regrete. Si poate ca voi incepe sa spun lucrurilor si oamenilor pe nume…ceea ce pana acum am evitat pentru ca spre diferenta de jegurile alea eu am mai mult de 7 ani de acasa. Dar poate ca peste noapte metoclopramidul, trifermentul si alte alea - alea isi vor face efectul si maine cand cu siguranta ma vor suna toti lasii impostori sa-mi spuna sa nu zic nimic Pentru ca-mi fac rau mie le voi da ascultare, dar vreau sa le spun un singur lucru … niciodata nu vor merita stima si respectul meu. In impostura lor poate ca ar trebui sa-i las doar ca astazi simt ca vreau sa spun doamnelor si domnilor sunteti de cacat.
… si pana la urma …

Iar acum sfarsitul e aproape si infrunt cortina finala. Prietene iti spun clar ca imi sustin cauza de care sunt sigur. Am trait o viata plina, am calatorit pe fiecare cale a mea, dar mai mult, mai mult decat atat am facut-o in felul meu.
Regrete am cateva, dar apoi…sunt prea putine pe care sa le mentionez. Am facut ceea ce trebuie sa fac si uite asa am trecut prin toate fara exceptie. Mi-am programat fiecare deplasare si fiecare pas pe care l-am facut pe drumuri laturalnice.
Ah…si, mai mult… mai mult decat atat am facut-o in felul meu.
Da, au fost vremuri sunt convins ca le stii, in care am muscat mai mult de cat am putut inghitii, dar prin toate cu caderi si ridicari am reusit le-am ros si apoi le-am scuipat, am infruntat tot si am stat drept …si stii ceva ?… am facut-o in felul meu.
Am iubit, am zambit si am plans, am avut partea mea la paguba, iar acum cand lacrimile au devenit substitut pentru bucurie ma uit in urma si ma amuz.
Cand ma gandesc ca am fost capabil pentru toate astea si nu intr-un mod rusinos…e clar. A fost in felul meu.
Ce e de fapt… un barbat … daca nu e instare sa se domine pe el atunci probabil nu va avea nimic. Un barbat trebuie sa aibe puterea sa spuna lucrurilor pe nume asa cum le simte si nu intr-un mod in care iar face pe altii fericiti.
Si istoria o va spune. Mi-am asumat toate bunele si relele si pana la urma am mers pe calea mea.
Da, e calea mea.

(Frank Sinatra -” My way”)

PS Nu sunt in depresie, nu sunt emo, nu am tendinte sinucigase… doar atat. Melodia e chiar misto, iar Frank Sinatra mi-a placut tot timpul pentru ca era un barbat cu coaie ( si da pot sa spun cacat si coaie pentru ca oricum sunt doar un necunoscut iar pana la urma nu-mi platesc pudicii cacatul asta de blog). Si daca nu va placut textul ma doare exact in gaura aia pe care o aveti si voi, o tineti bine in pantaloni si aveti impresia ca miroase a primavara dar vine Carpenisan si va spune ca pute.

porniti melodia si pe fundalul ei urmariti clipul 2.

clipul 2.

Pentru Daniel

Au trecut aproximativ 2 saptamani de cand am aflat de Daniel. V-am povestit de ce nu am vrut sa ma mai implic si de ce m-am razgandit. Impreuna cu zeci … nu … sute de oameni am reusit sa mobilizam o tara intreaga.

In curand e din nou 24 februarie ziua in care am spus DA la Primarie. Ceea ce imi doresc atat eu cat si sotia mea la aniversarea unui an de casnicie e sa reusim sa strangem banii de care are nevoie Daniel. In data de 27 februarie, la Timisoara, urmeaza sa ne intalnim mai multi oameni…prieteni, oameni din presa, din blogosfera, din viata noastra sau pentru prima data. O prietena veche, Amalia Matei s-a oferit sa ma ajute ca sa gasesc un spatiu unde sa organizam evenimentul. Gazda noastra, omul de afaceri Emil Cristescu ne-a pus la dispozitie restaurantul din Hotel Timisoara si a promis ca va veni si el alaturi de noi la eveniment. Adi Hadean, un prieten bun si un bucatar excelent o sa ne gateasca si promit ca daca e nevoie o sa merg si eu in bucatarie.

In fiecare zi evenimentul a luat o amploare tot mai mare. Ziare, televiziuni, radiouri, bloggeri, realizatori de emisiuni…toti au sarit sa ne ajute si sper din tot sufletul sa ajungem la finalul luptei invingatori. Am citit zilele astea diferite blogguri si am simtit cat suflet au pus oamenii. Sotia mea are o vorba… “daca iti doresti ceva din tot sufletul o sa se intample”…si stiu sigur ca aceasta vorba a fost verificata.

Noi va asteptam pe toti la Timisoara si promit ca atunci cand Daniel Raduta o sa fie sanatos o sa mai facem o intalnire pentru ca tare mult mi-ar placea sa-l cunosc personal.

PS Il anunt si pe aceasta cale pe Florin Chilian ca il asteptam la Timisoara. Si tare ne-ar placea sa-l vedem!

Ma numesc Mitut Claudiu Adrian.Sunt student la Geografia Mediului la Universitatea Bucuresti.Am 20 de ani,iar de loc sunt din jud. Valcea,din Tara Lovistei,cu meleaguri mirifice.

Dar sa fim pragmatici,si sa nu uitati va rog de mesajul meu !Respectul pentru om este totul,iar respectul vine din bun-simt !Cand veti face lucruri marete sa va ganditi si la povestea mea

Later edit: pentru ca am fost intrebat (bineinteles de cineva din antene- de ce azi?)
aceasta este explicatia pe care i-am oferit-o prin YM:

de ce azi? pentru ca i-am protejat sub voalul subtilitatii pana acum iar ei au dovedit si prin ultimele gesturi ca nu merita protectia si buna mea credinta …de aia azi . Pana azi spuneam usor mascat dar totusi evident acelasi lucru asa ca nu m-am schimbat brusc am dat doar jos manusile si boxez cu pumnul gol de acum caci numai eu in meciul asta foloseam manusi ei imi dadeau cu pumnii direct in fata dar cel mai mult au lovit ca lasii pe la spate.

De toate are tara asta. Si mesteri mari dar parca si prea multi panglicari.
Mesterii mari nu se coboara niciodata la nivelul subteran in care colcaie panglicarii. Panglicarii la randul lor se cred toti mesteri mari si fac crize daca le spui verde’n fata ca nu e deloc asa.

VISUL
Ati avut cu totii sunt convins candva un vis din acela lung si interesant ca un film. Visul vietii. E visul care ne tine activi toata noaptea chiar daca de fapt dormim. Ochii se misca necontenit sub pleoapele inchise REM. Urmarim cu atentie fiecare detaliu din vis. E palpitant si corpul se forteaza sa nu ne trezim si sa visam in continuare. Apoi brusc se intampla ceva. Apare o musca in camera sau se aude sunetul infernal al alarmei de pe telefonul mobil sau cine stie ce alt zgomot. Si gata brusc in cateva fractiuni de secunda in minte se incropeste o incheiere proasta a visului frumos. Un final fusarit care strica totul si apoi amarat spui…

A FOST DOAR UN VIS

Un vis care incepe cu tine tanar. Usor stangaci in toate. Ei na hai fie …stangaci de-a binelea. Te uiti buimac in jur. Cauti un reper. Cauti sa afli ce cauti tu in viata ta. Mai mult din ceea ce simti decat din ceea ce vezi iti alegi directia. Ceva te trage intr-acolo. Brusc drumul pe care mergi iti pare cunoscut. De fapt il stiai dintotdeauna. In jurul tau apar personaje. Le cunosti bine. Sunt oamenii cu care simti tu ca e normal sa mergi pe acest drum. In cale va mai apar si personaje pe care nu le recunoasteti. Va intrebati din priviri (pentru ca e un vis mut) si cadeti de acord sa treceti pe langa ei fara sa ii luati in seama. Intr-o fractiune de secunda peisajul din vis se schimba. Ma revad. Sunt mult mai putin stangaci acum. In jurul meu e galagie. Se aud pocnituri marunte si enervante identice cu picatura chinezeasca. Dar totusi nu ma deranjeaza. Imi place. Incepe sa fie un vis in care pot sa simt mirosuri. Ma dumiresc. E mirosul de plumb. Sunt in tipografie. Iar sunt redactor responsabil de editie. Picatura chinezeasca sunt literele care cad din masina ordonat intr-o tava. Zambesc. Atat in vis cat si in realitate. E un vis in care ma exteriorizez. Ah ce bine ca visez asta. Imi era atat de dor sa fiu din nou redactor responsabil de editie pe vremea cand offset-ul era inca in posesia extraterestrilor si tainele lui nu erau cunoscute de muritori. Tocmai am scos niste zincuri. Le majesc cu tus si le aplic pe o hartie galbuie. Un colt dintr-un sul obtinut cu sacrificii enorme de la Letea care ne cenzura. Pe hartie apare imaginea. E cea de prima pagina. Reportajul e deja cules si sta cuminte in tava de prima. Scot o copie si incep sa corectez. E un reportaj scris de mine si de Mihai Claudiu Cristea (omul care mi-a pus pixul in mana) - “La Resita miroase a Revolutie… si portocale”. Simt ca sunt obosit in vis. E noaptea in toata puterea ei. Ziarul nu e gata iar eu tocmai revenisem in oras de cateva ore dupa o deplasare de o saptamana la miscarile sindicale ale siderugistilor din Resita. Inchid ochii pentru o clipa in vis si cand ii deschid in fata mea sta redactorul sef adjunct al ziarului. Imi propune sa facem o nefacuta. Sa plecam la raboi in Iugoslavia sa relatam de pe front. Sunt de acord. Apoi brusc ma vad singur. E seara e rece afara si in jurul meu numai munti. Se trage. Sunt obisnuit cu zgomotul asta si nu ma impresioneaza. Cum asa. Ah da m-am tabacit. Am mai fost intre timp la razboaie. Acum mi-e totusi teama de ceva. Unde mi-e masina? Sunt langa Vukovar. E genocid acolo. Aplec privirea si il vad pe Ocsi - fotoreporter si cameraman - omul cu care lucrez. Se spala pe maini. Ei da masina e in stanga. Tocmai am turnat din canistre niste motorina in ea. Fain loc si-o gasit sa ragaie rezervorul. Si din nou se trage. E o rafala lunga. E aproape. Bai astia trag in noi. Gloantele scutura tufele de la marginea drumului. Facem taras pana in masina. Porneste din prima. Miracol. Si da-i gaz. Acum urc niste scari. In jurul meu era normal sa fie niste pereti. Sunt doar franjuri in rest gauri imense. Peste tot moloz. O bucata din tavan a cazut peste un pian. Pianul e ranit. Are doua picioare rupte si capacul plin de caramizi. E deschisa claviatura. Suflu pe clape dar praful ramane. Cu dreapta incerc cateva acorduri pe care le invatasem mecanic candva. E o melodie sarbeasca de jale. Suna sinistru in linistea aia mormantala. E un vis in care aud totul pana si linistea …dar cum va spuneam e totusi un vis mut. Acum simt miros puternic de combustibil si simt o arsuta pe fata si pe cap. Vad o flacara ca o cometa trece la un metru jumate deasupra mea. Se duce in lugul strazii si cade. Acum o flacara si mai mare. Un ka-boom si simt suflul. Era o racheta de croaziera. E clar sunt in Belgrad 1999. Tot la razboi. Numai ce ma dumiresc ca deja si intru in sediul Antenei 1. M-am intors dupa trei luni jumate de front. Ma cert cu lumea. Nu vor sa imi dea banii pentru corespondente. Sunt turbat. Pufai si in vis si in realitate. Asta e un vis in care pot sa pufai. Imi trag teapa si imi platesc numai jumatate din corespondente. Tac (pentru ca e un vis mut) si ma gandesc - “asta mi-e multamul”. Sunt banatan si in vis si in realitate. Ma uit la Pro Tv. Sosirea colegului meu de razboi si de camera. El vine cu avionul. La scara avionului il asteapta cu covorul rosu. Sunt cateva exemplare de sex feminin de raman cu gura cascata. Nu stiam ca exista femei cu picioare atat de lungi. Il asteapta Sarbu cu o limuzina. Il pupa. Ce frumos. Ma bucur. Si in vis si in realitate. Vad ca prin fum Bagdadul. Sunt in Irak. Bombe peste tot. Niste tampiti trag spre mine si spre Cosmin cu mitraliera. Sunt la cateva zeci de metri. Sunt prosti. Nu stiu sa traga. Scapam. Mancam biscuiti dulci cu telemea sarata. Acum am in fata un monitor LCD de 88 de cm. Doamne unde am ajuns din tipografie. Citesc presa pe internet si in coltul din dreapta sus al ecranului urmaresc televiziunile de stiri. O “fatuca” tipa din televizor ca au fost eliberati turistii rapiti in Egipt. Ah fuck asta e finalul fusarit al visului meu ….

M-AM TREZIT

E septembrie 2008. Ma trezesc “cu o durere in piept si-n inima tepi”. Imi aprind o tigara. E la fel ca in visul meu. E tot acelasi batran Camel. Printre valatuci belesc ochii la imagini transmise live pe toate posturile. Prin telefon intra tot felul de jurnalisti experti. Incerc sa ii ascult. Cine dracu sunt astia? Ah da panglicarii care se dau destepti. Tusesc de la prea mult tutun adunat in 15 ani de vis. Mai aprind o tigara si ma chinui sa nu ma enervez. Ma doare stomacul de la ulcer si genunchii de la reumatism. Plamanii se imping si vor sa iasa. Macar organele scoase din mine prin operatii nu ma mai dor. In drepta jos pe ecran vad ca a intrat un coleg pe messenger. Candva pasea pe covoare rosii. Acum pe holurile Antenei. Nu stiu cum dar l-am considerat intotdeauna prieten. Ma bucuram pentru el si ma intristam daca patea ceva (sunt prea sentimental). A intrat in Antene asa ca si pe messenger - brusc. Nu mi-a trebuit nimic de la el niciodata desi aveam multe motive care imi dadeau dreptul sa-i cer. Dar ce dracu suntem prieteni. Tot ce imi doream eu era sa faca macar atat - sa se bucure daca are de ce sau sa se intristeze. Acum nu mai suntem colegi dar asta nu l-a intristat deloc. Imi intorc nepasator privirea spre coltul in care vad tv-ul. Televiziunile care candva erau televiziuni acum arata precum o masa din piata pe care bisnitarii marunti si-au expus kitsch-urile. Oameni pe care nu ii atrage nimic la meseria asta. Libidinosti care vor sa isi propteasca botul in sticla chiar daca vorbesc …nimic…pentru ca ei nu vorbesc. Ei nu vorbesc pentru ca nu au ce spune. Nu au ce spune pentru ca nu stiu nimic. Fufe care mai de care mai colorate a caror vis secret este sa le consume un fotbalist transpirat ce a zis adio capului si si-a castigat faima cu piciorul. Marionete ale sefilor la fel de lipsiti de talent dar vesnic dornici de oameni comozi cu limbi matasoase care le lauda incompetenta si o ridica la rang de virtute. Manelisti care atunci cand apar la stiri te fac sa te uiti brusc la sigla postului sa vezi daca nu ai comutat din greseala pe Taraf si astepti din clipa in clipa sa iti bage o din aia ca la accidentul de la care face el live e noapte si e tarziu viata mea. Domnisoare care pentru ca pot sa o scoata prin slit se cred barbati duri cand de fapt lor le foloseste doar ca sa faca pisu. Maimutoi care imita brand-uri cunoscute de public si poarta fular peste maieu vara la 33 de grade doar pentru ca acelasi model de fular il purta reporterul ala. Frustrati de care trebuie sa te feresti pentru ca din cauza impotentei lor profesionale sunt in stare sa arunce cu vitriol pe fata tuturor doar pentru a deveni interesanti. Ah doamne si mai cati panglicari. Toti au un element comun insa. Primata din care se trag. Sunt le fel de prosti si tremura din toate articulatiile daca ai gura sloboda si le spui asta in fata. Te ameninta cu las ca iti arat eu cand de fapt au trecut demult de perioada in care trebuiau sa arate si oricum …n-ai cu cine ba n-ai cu cine…niste taranoi.

Ah da si cine dracu a invatat-o pe proasta aia sa tipe la telespectatori asa si sa ma trezeasca pe mine din somn? Sa imi strice visul?

Apropo asta nu mai e vis. Ahhh ce misto deci nu mai e mut e cu sunet. In cazul asta de la mine citire : ATI AJUNS DE TOT CACATUL !

Later edit: Am revazut cateva VERSURI  dupa ce am publicat “Dulce si amar” si cred ca se potrivesc atat de bine pe povestea asta.

Eram mic. Eram naiv. Am crescut si am ramas naiv.

Cand eram insa si mic si naiv aveam bunicii la tara. Parintii ma duceau acolo vara. Initial imi placea ideea. Apoi ma intristam de dorul lor. Mai tarziu uitam de ei si ma integram in peisaj. Am avut o copilarie completa. Nici frumoasa nici chiar atat de urata incat sa devin EMO.  Sunt un om sensibil peste masura celor peste 100 de kg de muschi si grasime si oase. Am o privire de criminal si am auzit asta. E probabil doar o carapace in care m-am ascuns. De ce? Stiu eu ….si ajunge atat.

La tara copil si naiv fiind am facut tot ce fac copiii la tara. Am mancat pamant si iarba -sa vad ce gust au- am furat caise am dat frau liber unei imaginatii pe care o descopeream ulterior si la Nica din amintirile lui Creanga.

Am descoperit la satul ala numit acum mare oras…animalele. Adica m-am apropiat de ele. Strada pe care statea matusa mea Teta (dupa alint - pe nume real Lazarov Leposava) era una plina de colb. Asa e si acum. Dar praful nu mai miroase la fel ca atunci…vara. Teta nu avea animale prin curte in afara de un soricar si doua mate pe care eu le invatam sa zboare. In schimb vecinii la care imi petreceam eu mai mult de 10 ore pe zi aveau din plin. Am facut atunci cunostinta cu porcii. Cu caii. Cu gastele. Cu gainile. Cu ratele mute. Cu magarii. Cu caprele. Erau fascinante toate. Nimic nu s-a comparat insa cu VACILE si cu BOII.  …..mama ce mari erau.

O stiam pe Doina a patra casa de la noi. Pe partea dreapta de la casa noastra cum veneai de la Aranka (jegosul rau care strabate Sanicolau Mare). La Doina mergeam abia pe la 6 seara. Atunci veneau de la izalaz (pasune la marginea satului) animalele. Tot atunci ma uitam fascinat si mut la vaci si la boi. Ma uitam la Doina - o femeie mare grasa si cu tatele pana la buric- cum le stapaneste si se apuca sa mulga laptele din imensele ugere ale vacilor. Avea multe vaci femeia aia si vreo cativa boi. Oricum aia nici nu se remarcau in peisaj …peste tot numai VACI. Daca ma uitam printre gene nu o mai vedeam nici pe Doina …in jurul meu vedeam numai VACI si vreo 2-3 boi … eclipsati insa de VACI.

Interesant pentru unul naiv.

A fost o zi insa cand am hotarat din instinct de supravietuire sa nu mai merg la Doina. Erau prea multe vaci acolo. Le-am vazut cum fac si nu mi-a placut. Mancau toata ziua. Erau umflate. Ma scuzati doamnelor dar si  nefutute decat o data pe an. Incearcau sa transpire ceva util ( lapte) si bun-nebun produsul lor ajungea pe jos pentru ca ele dadeau cu copita in sustar. Boii se uitau la ele mugeau a aprobare  iar Doina…Doina se zarea din spatele curului vacii …de undeva de sub coada cu care aia alunga mustele de pe grasimile ei revarsate.

Paharul de lapte crud filtrat prin tifon si inca usor caldut pe care mi-l dadea vaca si Doina le-am inlocuit cu ceaiul si placinta cu dovleac de la Teta. Am refuzat sa mai merg la a patra casa de pe Al. Vlahuta din zona Chindaresti din “Simiclaush” pentru ca nu mi-a placut acea lume stapanita de multe vaci pe care cativa boi le aproba si unii le mulg degeaba pentru ca nu dau nimic bun.

Am spus atunci mic si naiv fiind ca nu imi plac vacile. Am ales sa trec la alte animale…sa le studiez si sa vad daca ma pot impresiona.

Acum cel mai mult iubesc cainii. Si in special pe cei fiorosi la care descopar naivitatea mea. Vad aceeasi privire criminala….si in spatele ei aceeasi blandete si mult suflet.

Am fost naiv din nou cand am crescut … ba chiar mai mult decand atunci cand judecam cu mintea curata a unui copil. M-am trezit stand prea mult intr-o casa - asemanatoare cu casa a patra de pe Al. Vlahuta din Sanicolau Mare…o stiti aia din Chindaresti- si cand am deschis ochii din vraja in care m-am incapatanat sa cred am remarcat ca acum nici macar nu mai trebuie sa mijesti ochii ca sa dispara Doina. Totul e sa ii deschizi larg si sa vezi ca acel loc e stapanit si condus de niste VACI care au alaturi cativa BOI care mugesc a aprobare.

P S Mi-a placut dintotdeauna intelepciunea celor care au dat lumii fraze demne de memorat. De aceea acum la finalul unei fabule din care vacile si boii nu vor intelege nimic (cand din nou praful miroase ca in anii 80 in mintea mea) imi vine  sa spun ca :”atunci cand am cunoscut cu adevarat oamenii am inceput sa imi iubesc cainii”. Deci Buddy si Hashish stati linistiti stapanul vostru va iubeste. 

 P P S Am plecat din lumea vacilor sa nu devin una dintre ele !

doru octavian dumitru-vaca
Vezi mai multe video Haioase »