Iar vin americanii. Iar ne-am incovoiat. O sa povestesc impresiile despre summit dupa. Va spun doar ca ne vedem la televizor in 1,2,3,4 aprilie si o sa imi dau si eu cu parerea despre ce se discuta si despre Balcanii dupa Kosovo. Pana atunci in memoria unui mare om si artist Teo Peter sa le arat americanilor cat de bine suna muzica lor din gura sarbilor…..

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=C9kkqt2scms]

“Asta pute a facatura ordinara” am spus atunci in miez de noapte in Baghdad. Eram cu doi oameni pe care ii consideram prieteni si dezinteresati. Un ziarist si un om in uniforma. Au spus acelasi lucru ba chiar mi-au confirmat cu argumentele lor ca gandim la fel. Am vazut cu ochii nostri cel putin doi dintre noi ca povestea pe care se faceau spume in tara e mincinoasa. Nu o sa va zic care doi doar atat nu era decat un jurnalist intre cei doi. Una se abera in tara alta era concret la fata locului. Aveam dovezi.  Unele au scapat si pe post dar orbiti de propriile fantezii oamenii momentului nu vedeau nimic in clar. A fost ce a fost. Nu mai vreau sa imi amintesc. A prins in Roamania. La Baghdad nu a prins si am spus-o. Am infruntat zmeul numit acum zeul si m-am tinut tare. Am pierdut imens. Am pierdut un om din cauza lui. Am pierdut o viata. Am ranit involuntar in jurul meu pe toti cei ce nu aveau pic de vina. Si asta numai pentru ca el s-a suparat si a scuipat cu foc. Mi-a fost frica atunci sa nu imi pierd si parintii si nu am spus-o pana acum. Nu am spus-o deloc doar pentru ca el sa nu imi afle punctele sensibile.

Au trecut anii. Ranile s-au lins s-au cangrenizat poate chiar cele mai mici s-au si cicatrizat. Pe mine nu ma mai doare nimic. Eu sunt cel care a infruntat z(m)eul pentru prima data. Ii vad pe altii acum. Sunt raniti de aceeasi dihanie. Balaurul isi cere jertfa pentru a prospera.

Ah cat de pervers poate sa fie un zmeo-zeu din asta. Plange si te musca. Rade si te arde. Se gudura si te inseala. Totul pentru a parea uman.

Dar nu …EL TOTUSI ESTE ZMEU NU ZEU

A plans de mila unui prieten si toata lumea a zis : asta DA OM!

A plans de mila lui si a cauzei lui si toti au zis : II DAM VOTUL!

Plange acum de mila fetitei neajutorate si sunt inca unii care spun : ARE DREPTATE!

Cunosc doi din trei oameni….si mi-au cazut cu tronc. Sunt cei trei care au fost spulberati de napalmul ragait din senin de zmeu.

Ei sunt oameni si arsurile ii dor. Nu sunt de fier deci au si sentimente. Gandul meu pleaca spre cel pe care nu il cunosc decat virtual. Un copil care trebuie sa vada cum tatal sau este perpelit pe rug doar pentru ca CE? ……… Oare acel “CE” are raspuns in mintea acelui copil? Oare el nu merita sa fie aparat mai dihai decat o fetiscana despre care stiam doar ca se fufaie si traieste cum acel copil poate nici nu are cum sa isi imagineze? Oare buzele ei nu costa mai mult decat manualele pe doi ani ale acelui copil? Oare masina cu care apare pe strazile capitalei si ale tarii nu este de 15 ori mai scumpa decat un Matiz? Oare copilul asta o sa inteleaga vreodata de ce e tatal lui mai presus decat tatal ei?….Eu cred ca DA!

EU am inteles demult tot ce e legat de parintii mei. Sunt convins ca si baiatul cu nume de viteaz … sclipitor fiind … o sa dea clasa gramatical vorbind fetiscanei care e mai mare cu vreo 20 de ani ca el.

Stiu ca parintii lui si ai mei o sa inteleaga si ca niciodata nu vor sa isi permita asemenea abuzuri. Dar cunoscand ambele situatii sunt convins ca nici nu au cum sa fie ticalosi cum a fost z(m)eul.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=n-O_acgZjOo]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UQ07rgNp3Xg]

      Stiu ca e deja tarziu. Stiu ca nu mai intereseaza multa lume. Eu totusi mai aveam ceva de povestit din Kosovo. Intamplarile de acolo experientele prin care am trecut toate zilele si noptile pe care le traiesc jurnalistii in zone de conflict si care nu se vad nici la televizor si nici prin ziare nu apar descrise. Momentele care leaga sau despart definitiv niste oameni. Adrenalina revarsata in organism cu puterea cu care te lovesc stropii de ploaie in timpul musonului. Fratia nedeclarata a celor care invata sa rada acolo unde nimeni nu mai are chef de ras doar pentru a se proteja de nebunie.Toate cred ca trebuie povestite. Oamenii isi inchipuie dar nu au informatii. Se leaga eventual de franturi sau de barfe… si de vina suntem noi pentru ca tinem ascuns intr-un sertar al creierului toate acele experiente care ne fac sa zambim sau sa ne intristam dupa o vreme. Si tocmai de aceea spun ca vreau acum sa auziti “ultimul cantec despre tine” - Kosovo.

     2 februarie. Sambata. Ne hotaram ca e momentul sa “rupem”  granita si sa plecam la Beograd. Urmeaza alegerile pentru presedinte. Turul 2. Primul a fost castigat de Nikolic si daca scorul ramane acelasi miroase a razboi. Am plecat 3 din Timisoara. Adi Paclisan fotoreporter Dragos Bota reporter (ambii Gandul) si cu voia dumneavoastra ultimul pe lista Mile Carpenisan ( reporter special - de voie de nevoie in concediu de odihna in scop profesional).

Dinspre Bucuresti venea o Oana Dobre care cu un Horia Calaceanu fotoreporter(foarte bun) urmau sa faca echipa EVZ catre destinatia comuna Kosovo. Din Pacate am doar poza Oanei …Horia era mai tot timpul in spatele aparatului.

Ne-am intalnit cu totii in Beograd. Alegerile erau trecute deja. Cu o seara inaintea sosirii lor noi trei am fost pe la sediile de campanie a celor doi candidati. A castigat democratul Tadic. Nu mai pricepea nimeni ce se va intampla in Kosovo. Albanezii aveau de gand sa isi declare independenta. Ne-am intins la un pranz sarbesc la hotel Royal in centrul Beogradului unde eram cazati si am pus tarile la cale. Clar ….plecam spre Kosovo. Acolo e povestea urmatoare. Am iesit din Beograd cu doua masini …jeep-ul meu si Dacia Logan de la EVZ. Directia ? SUD - Kosovo. Se facea tarziu deja soarele ne saluta de undeva dintre crestele muntilor din dreapta autostrazii. Se intuneca. Shit. Nu e bine sa te plimbi noaptea prin Kosovo. Aveam statii de emisie-receptie intre cele doua masini si ne sfatuiam cum sa facem. Am avut o strangere de inima cand am hotarat de capul meu ca o sa mergem pana la capatul drumului. Prin munti pe serpentine nici tipenie de om. Intuneric padure si doua masini. Am ajuns in varful unui dealo-munte ca nu stiu cum sa ii zic altfel. Acolo era ultimul punct de control al sarbilor. Ne-au verificat actele si bagajele si am trecut spre punctul albanez. Brusc am uitat toti ca stim sarba si am vorbit in limba care le place lor sa le fie aplicata - engleza. Ne-au incercat. Ne-au verificat Ne-au taxat cu cate 50 de euro si ne-au dat drumul. Si de acum la vale acelasi dealo-munte. Tot prin bezna. Tot prin padure. Tot doar doua masini. Am avut bafta. Nici un glont nici o ambuscada. Am intrat in Pristina. Am ratacit o vreme pentru ca ploua si eu nu mai vedeam nici soseaua prin parbriz. Am gasit drumul spre enclave si ne-am facut cruce. Era deja trecut de 10 seara. Din tara vorbisem cu un prieten sa ne rezolve niste locuri de cazare intr-un motel din enclava Laplje \Selo. Om de cuvant. Ne-a asteptat si ne-a facut turul. Mai mult lor pentru ca eu am mai fost cazat acolo si in trecut.

L-am cunoscut cu totii pe proprietar pe Zoran si i-am cunoscut si cei doi baieti Vlada si Marko. Oameni tari si caractere rare. In principiu toti am muncit in primele zile la reportaje din zonele cele mai interesante. Am adus prin ziare (Jurnalul National EVZ si Gandul) cele mai reprezentative povesti de viata ale oamenilor de acolo. Seara ne adunam in gasca la restaurantul motelului. Eram si noi o enclava romaneasca intr-o enclava sarbesca intr-un Kosovo albanez. Incet incet am inceput sa ne acomodam cu viata celor de acolo si sa traim in ritmul lor. Am invatat ce e aia viata chinuita. Nu ca nu stiam dar am gustat din nou amarul. Era cam asa. Curentul se lua cate 4-5 ore apoi revenea pentru cateva zeci de minute si se lua din nou cu nemiluita. Stiam exact ca daca seara la 19 revine lumina o avem pana la 21. In timpul ala incalzeam boilerele si incarcam bateriile de la laptop-uri camere si telefoane. De la 21 din nou ne adunam in restaurant. Cu energia de la generator oamenii aia ne gateau cina asa cum nu o fac ai nostrii in tara nici la Portile de Fier cu tot curentul de acolo. Daca de multe am dus lipsa de mancare nu. Erau unele produse care dispareau subit de pe piata neagra de unde se aprovizioneaza sarbii dar faceau in schimb tot posibilul sa ne incante papilele cu alte bunatati. Am reusit sa facem si o mini petrecere culinara. Am vorbit si eu mai pe dupa colt sa nu ne auda nimeni cu patronul. Zoran a facut rost de un purcel si l-a gatit la protap o zi intreaga iar seara a fost de neuitat. Venise si prietenul meu bun Mihai Ursu impreuna cu Dragos Stoian (ambii fosti Antena1 actualmente PrimaTv).

Doamne cat de bun a fost purcelul.

Ne-am imprietenit mai bine sau ne-am mai luat si de par. Cert e ca noptile la lumanare in care stai si trancanesti ore in sir despre lucruri care nu s-au intamplat dar astepti sa se intample sunt ceva aparte. Si mai suntem unii mai aparte care cu asta traim…cu vise si cu stiri. Nu mai simteam nici apa rece nici frigul din camere care stia sa fie cumplit (lui Horia i-a inghetat langa pat o sticla cu Fanta la 2 litri intr-o noapte) tot ce simteam era sangele curgand cu viteza cand exploda cate o bomba sau incepea nebunia pe strazi prin Pristina. Ne incercau sentimente ciudate pe toti ….ce o sa fie daca incepe razboiul….daca ne dau foc albanezii in motel….daca nu o sa fie nimic? Toate ne-au tinut acolo.

La cateva zile dupa ce s-a declarat independenta am plecat cu totii la Beograd. Urma acel mare miting de protest. Am vazut o mare de oameni suparati. Ne iubeau pentru ca eram din Romania si noi poate pentru prima data ne mandream cu pasaportul romanesc. Am vazut ce inseamna furia la ambasade unde s-au dus adevarate lupte si un om a murit. Soarta e poate nedreapta…omul ala a fugit din Kosovo in 1999 ca sa nu moara acolo. A murit totusi pentru Kosovo in Beograd. Si am plecat tot noaptea in Kosovo din nou. Ne-am oprit pe drum la Nis si am dormit vreo 4 ore.

Am incercat sa trecem pe la punctul de la Merdare unde cu o zi inainte au avut loc lupte intre rezervistii sarbi si fortele ONU NATO si Politia Kosovo. Eram din nou deschizator de coloana . Acum eram 3 masini. Au vazut ditamai jeep-ul cu numere de Romania si PRESS in geam au sarit pe mine. Eram cu Oana in masina si ne-au dat jos. Au inceput cu portbagajul si au gasit acolo…pantalonii mei de camuflaj in care lucrez si doua veste antiglont. Au luat foc. Le-am aratat legitimatiile si le-am deschis ochii sa vada ca pe vesta scrie PRESS dar degeaba. Mi-au torturat iubitul jeep. Aproape ca l-au demontat. Au gasit in usa o teava telescopica metalica pe care o foloseam sa tina capota de la motor ridicata. Au zis ca e arma letala si m-au arestat. Ma simteam ca Viktor Bout vedeta a stirilor de acum cateva zile. Traficant de arme. Ei bine m-au bagat intr-un container si m-au tinut acolo pana ce si-au epuizat isteria. Eram inconjurat de 10 politisti de parca puteam sa evadez printre tancuri sau sa le fac ceva. Dumnezeu a fost sarb insa in ziua aceea. Si la fel si seful de tura al politistilor albanezi. Un capitan care s-a uitat iritat fiind de isteriile subordonatilor in pasaportul meu. A vazut numele meu Mile si al tatalui Miodrag. Mi-a tras cu ochiul si mi-a facut un semn complice sa stau linistit. Din acea clipa a inceput sa ii potolesca pe albanezi prin ordine care le taiau elanul. Enervat ca ii explicam unui politist ca nu au oricum ce sa imi faca pentru ca din punctul meu de vedere si al tarii mele ne aflam pe teritoriul Serbiei si nu recunoastem autoritatile kosovare un politist…de fapt cel mai rau dintre ei … s-a napustit asupra mea. L-am invitat sa incerce sa ma loveasca si sigur nici eu dar nici el nu mai ajungem acasa. S-a potolit animalul cu greu. M-au dus cu escorta la judecator. Au acceptat sa o duca si pe Oana in caz ca trebuie cineva sa plateasca ceva. Nu mai vorbesc de condamnare ca oricum statul lor nu conteaza cert e ca am dat niste bani pe o amenda si judecatorul dupa ce mi-a dat cateva luni bune cu suspendare m-a lasat sa plec. Eram totusi fericit. Prin acelasi punct de trecere mai incercase sa treaca o echipa tv din Romania mai devreme si a fost intoarsa din drum. Cu nervii prastie eu eram totusi pe drum spre Pristina si cu mine erau toti colegii …deci (vorba lui Groparu) era bine.

Ne-am intors la Zoran omul cu care eram deja parca frati de soarta. Le stim povestea vietii necazurile si bucuriile. Am invatat de la oamenii aia cum e sa traiesti o bucurie intr-un necaz care te macina. Am fost invitati de onoare la ziua nepoatei lui. Am auzit injuraturile cand cate o decizie greu de suportat in Kosovo era luata de oamenii care nu au mancat la masa cu el.

Am ajuns sa aflu si eu in sfarsit ce ma leaga de Kosovo atat de mult. Sa ii spun destin sa ii spun coincidenta? Nu stiu dar ce stiu e ca strabunicii mei sunt ingropati in pamantul ala. Au murit luptand pentru Kosovo si la noi la sarbii e o gena care ne face sa ne iubim familia sa ne respectam si sa nu ne uitam mortii. Si tocmai de aceea am ales aceasta melodie “Poslednja pesma o tebi” si acest titul. Piesa are niste versuri sugestive din care va traduc atat:

” …Si intotdeauna oficial promit , dar stiu in sinea mea ca mint, ca voi inceta sa imi amintesc si ca  acesta este ultimul cantec despre tine…”

P S

A fost si o emisiune la News FM, cu un Petreanu atat de degajat si de fain incat abia il recunosc, in care am incercat impreuna cu Oana sa povestim cat am putut intr-o ora cate ceva de acolo..altceva decat ati auzit pana acum. Multumesc Vlad pentru asta.

Adio Serbia!

Nu am sa inteleg niciodata cum au trecut atat de repede anii. Parca mai ieri era 1990 prin Ianuarie. Eram un tanar proaspat eliberat din Romania comunista si descopeream Iugoslavia ca pe o minune Parca prea putin am fost impreuna si prea repede ne-am revazut in alte conditii.

Apusul a devenit din ce in ce mai rosu inspre Iugoslavia. Parca cerul imi arata ca s-a umplut de flacari de sange si vintul parca tipa dinspre vest iar eu eram prea la inceputul carierei de reporter de razboi. Sub ochii mei si pe ritmul textelor mele parca se rupeau bucatele din Iugoslavia. Tara care m-a incantat atat se arata sangeranda  in fata unui biet jurnalist roman. Ii urmaream pe oameni cum se transforma in bunicii mei care an de an tundeau via si trandafirii. Asa si sarbii pareau atunci siguri ca dupa ce tot ce trebuie sa plece va pleca ce ramane in curtea lor va renaste se va reface dupa ranile suferite. Am deschis mai bine ochii si in jurul meu nu erau bunicii harnici ci oameni disperati si raniti. Pe jos zaceau mortii. Eram in Vukovar si am simtit atunci ca urmeaza in curand sa spun - ADIO IUGOSLAVIA! 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=G7FQfY3BZq4]

Si iar au trecut anii si inca eram pe acolo. Bosnia s-a dus. Croatia la fel. Slovenia e de acum capitol demult uitat. Iugoslavia era doar un nume. Devenise mica din ce in ce mai urata si foarte obosita.

A venit si 1999. Trecuse aproape un deceniu de cand imi beleam ochii in vitrine lor demne de filme straine si descopeream Cipiripi si Toblerone la discretie Coca Cola la sticle de un litru…paine alba si pufoasa si o societate lipsita de temeri si prejudecati. Dar din nou sarbii erau cei mai urati si cei mai violenti oameni de pe planeta. Asa vedeam la CNN iar daca ma uitam in jur era doar o tara cu niste oameni prietenosi si poate cu prea multa onoare care ii obliga sa fie patrioti. Un patriotism parca greu de inteles in Romania.

NATO a bombardat batrana Iugoslavie. A lovit in tot ce avea ea mai de pret. In fabrici in manastiri in maternitati in televiziune si in civili. Ne-au cazut si noua parca bombele alea in cap. Totul pentru a apara drepturile albanezilor din Kosovo.

Ei bine dar Kosovo nu e doar un punct pe harta asa cum e vazut de cei ce impart cu pofta dreptatea lor. E totusi locul acela sfant in care si pentru care pamantul de acolo a fost imbibat cu sange sarbesc. Nu sarbii au inceput sa omoare. Abia dupa mai bine de 20 de ani de orori comise de albanezi le-au sarit balamalele de la usi si au plecat spre sud sa le aplice o corectie zdravana musulmanilor. DA.  Din pacate a fost cam zdravana si asta a dus la alte drame si alte morminte au rasarit. Noi cimitire s-au umplut si prea multe femei s-au imbracat in negru. Si-au plans copii si barbatii prin biserici sau moschei cand nu era nevoie ca marmura sa fie spalata cu lacrimi.

Am sa ii las pe colegii care cred ca NATO a facut bine ce a facut sa difuzeze obsesiv imaginile cu bietii albanezi ucisi de sarbi. Eu am sa va arat unele mai putini vizionate cu bietii sarbi trimisi la Dumnezeu de albanezi.[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LU00bcZ-G5k]

Acum scrijelit si eu dupa atatea razboaie si tocit de nenorociri ma uit in URMA la vremea cand inca eram tineri. Si eu si Iugoslavia. Era a fost si nu se mai intoarce. A ramas doar Serbia din ceea ce a fost odata. Trist.

Din nou  in PREZENT.

Tocmai am stat in Kosovo aproape o luna ca sa traiesc cum traiesc toti oamenii de acolo. Dupa atatea inmormantari am asistat si la o nastere. S-a nascut Kosovo.

Ma uit acum incruntat INAINTE si pot sa iti spun doar atat ADIO SERBIA! Esti prea batrana si nu inteleg cum ai crezut ca poti sa mai suporti o nastere….stiai ca o sa doara.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ux_cy9CGEd0]