M-a prins, m-a invaluit, m-a intoxicat, mi-a dat idei si nu mai vrea sa plece. E o piesa a celor de la Vank care in opinia mea reprezinta cel mai bun mesaj subtil din care se poate  intelege de ce sunt asa acum. Nu sperati si n-aveti grija NU ma refer la vreo femeie ( acolo stau bine si nu am de ce sa ma plang ). E poate  prea dedicat catorva urechi acest mesaj si-mi cer scuze in fata celor care nu vor pricepe nimic. Sunt unii care au urechi si ar trebui sa asculte fiecare cuvant din aceasta piesa pentru a intelege ca pisica e pe cale sa fie rupta in doua.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oSD0_beBFyI]

1.Am incasat o leapsa de la Sorina care intreaba boboru daca merge sau nu la vot si cu cine ar vota pe cine ar alege. Ete eu ma duc la vot. NU votez nici in ruptul capului. M-am scarbit atat de tare de scena politica actuala incat am ajuns la faza suprema de greata - ignor orice e legat de politicieni. Ma duc la vot pentru ca sunt jurnalist si trebuie sa relatez tot ce se intampla in ziua alegerilor. Consider ca tocmai pentru ca nu votez voi oferi telespectatorilor informatii clare si la obiect. Ne ferim mai tot timpul de manipulare si in ziua aceea cand romanul are in mana stampila si executa vezi cati politicieni sau oameni direct implicati isi amintesc numarul reporterului care apare in direct. Te suna oameni care nu au mai format numarul tau de la precedentele alegeri si toti au ceva pont sa iti dea. Bleax.

2. Imi pare rau ca s-a acrit atat de tare clasa asta politica pentru ca exista oameni printre candidati pe care i-as vota: Irinel Popescu un om care nu ne-ar face de rusine tara; Daniel Daianu tipul de intelectual innascut si extrem de educat; Adrian Severin politicianul care cunoaste mai multa politica externa decat 245 de Cioroieni si as mai gasi cateva nume dar daca tot nu votez ii las in mainile maselor de manevra care decid oricum pentru ca au inca in minte vremurile pe care le-au trait. Un Ceausescu si un PCR oricum s-ar numi acum tatuca si partidul sau.

P.S. Ah da si ma cuprinde asa o stare de bine cand ma gandesc cate transpiratii reci si emotii datatoare de infarct vor ave alesii de nu ma mai pot opri din hlizit   

Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop.
Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand “situatiunea”: gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.
Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.
Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.
Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu! mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta.
Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=G1tGdoA6mCc] Si na ca am facut-o  - m-am intalnit cu Groparu si Groparita.

Aveam o teama in suflet ca voi pati ca de obicei cand imi place un om si ajung sa-l cunosc ma dezamageste. M-am dus la Sibiu cu inima indoita dar totusi am mai incercat o data si am sperat pana in ultima clipa ca nu va fi asa cum altii m-au obisnuit.

Stiam doar atat ma duc impreuna cu prietena mea sa ma intalnesc cu un blogger. O figura virtuala, o persoana tiparita, un caracter format din povesti. Si totusi am simtit macar 10% ca de data aceasta nu voi da gres. Nu fac apologia Groparului si nici nu ii ridic statuie. M-a cucerit cu scriitura lui si optimismul care mie imi lipseste.

Pe 15 noiembrie eram deja la Sibiu venit special din miticie. L-am sunat si parea surprins. Mi-a spus ca ajunge sambata pe 17 si ne vedem atunci. Am inchis si am cazut cateva clipe pe ganduri “e oare la fel ca ceilalti ? “. Am cugetat bine si am pufnit in ras. Tembelica uitase ca ne-a chemat sa venim din 16. Nu am plecat tocmai pentru ca mi-am dat seama ca nu a fost o greseala voita si pentru ca am avut cu ocazia aceasta suficient timp sa ma plimb din nou pe frumoasele strazi ale Sibiului. Si totusi inca aveam o indoiala.

S-a destramat atunci cand ne-am vazut. L-am lasat cand a avut pornirea sa-mi pupe femeia ( pe obraz ), l-am lasat sa ma pupe si pe mine ( tot pe obraz ). Parea ca ne cunoastem de o viata si incet, incet paranoia mea a inceput sa se dizolve.

Ajunsi la Orlat i-am cunoscut tatal. Un tip placut, deschis la mistouri pe care de cele mai multe ori le directioneaza catre fiul sau. I-am cunoscut varul un om cumsecade si plin de viata.

A venit seara, am trecut peste momentele penibile in care eram rigizi si foarte oficiali si usor, usor am reusit sa o punem de-o gasca. Au venit prietenii Groparului din Sibiu si a inceput distractia.

 Noi baietii cica faceam gratare. Ete motiv de stat la troci si la mistocareala ca intre baieti. Ele fetele stateau in casa si faceau ceea ce stiu mai bine ne barfeau pe noi baietii. La o ora  pe care nu o cunosc din motive obiective ( pe ceasul din camera era tot timpul 4 fara 10 ) cheful a inceput sa semene cu ceva ce credeam ca nu voi mai trai vreodata. Era ca atunci pe vremuri cand ne adunam intr-o camera dansam, mancam, cantam, ne simteam bine si uitam de tot macar pentru o noapte. I-am spus lui www.groparu.ro ca nu m-am simtit atat de fain din liceu sau din primii ani de facultate. A zis ca mint frumos dar eu nu mint. Asa a fost. Mi-a placut Groparu. Mi-a placut Groparita ( scuza-ma S ca iti zic asa ). Mi-au placut prietenii lui si mi-a placut la Orlat ( un loc in care poti fi sigur ca imbatranesti frumos ). Mai mult decat atat toate astea i-au placut si Ramonei fata care din cauza varstei nu a prins chefurile de odinioara.

Acum va zic ca am si eu un colt al meu in care cred ca pot imbatranii frumos. Se numeste Surduc. Doua casute modeste de vacanta. Un stejar. O terasa. Un lac. O padure. Doua hectare si jumatate numai ale mele. Doua hectare si jumatate de frumos si liniste. Daca stai pe terasa din fata casei vezi pasarile cum zboara, o vezi pe Shakira - barza care vine in fiecare dimineata pe mal si vezi pestii cum se arunca parca facandu-ti in ciuda din apa. Acolo in coltul meu pe care il consider Rai l-am invitat pe Groparu si pe prietena lui si la fel ii invit pe toti care sunt capabili sa amuteasca in fata picturii pe care o desavarseste natura. Penibilii si malignii care considera aceste trairi prea sentimentale nu au decat sa-si infunde gura si gandurile cu chimicalele oferite de orasele mari si viata lor mica. Pe noi lasati-ne sa visam. 

[slideshow id=864691128456575311&w=426&h=320]

Sibiu - 16-18 noiembrie

Scopul - ziua Groparului (a implinit 13 ani pe dos)

Destinatia finala - Orlat

Mentiuni speciale - daca nu mai dam nici un semn zilele urmatoare trimiteti mascatii sa ne salveze. Nu cred ca Groparu o sa ne ingroape langa Elodia dar sunt convins ca vom uita un pic de toata lumea asta nebuna ce ne inconjoara si ne umple viata.

P.S. Hai fie ….invidiati-ne putin si dupa aceea .. mai mult

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0lEZeGFrVO0]Am cunoscut un tanar in tineretea mea… . Imi spunea intr-o dimineata  la o cafea ca e sigur de cateva lucruri in viata. Printre acele certitudini erau si principii: servesti incasezi, comanzi platesti. Si-a ghidat actiunile si gesturile ani si ani dupa aceasta credinta. A asteptat apoi sa se traga linie sub calcule si a imbatranit asteptand.

De curand l-am revazut. Era altfel. Bunul simt  i s-a ascuns undeva in adancul sufletului. Principiile de o viata i-au fost scuipate , calcate in picioare si batjocorite.

Ma uitam la el si nu mai era tanarul pe care il stiam. Nervos, satul, suparat, dezamagit, nedreptatit si deja albit. Stiam ca in anii astia s-a sacrificat pentru ceea in ce credea, ca a auzit ipocriziile unora in timp ce nu mai avea nici macar zambet pe buze si in viata, ca a ascultat povesti de adormit copiii atunci cand i se refuza sa faca ceea ce demult dovedise ca stie sa faca si ca oricat s-a opus ALTII AU HOTARAT SA II INTOARCA SPATELE FARA ”SA PLATEASCA  NOTA”.

Acum e iar dimineata. Ne privim direct. El e pe degetul meu. E FLUTURELE care a fost tanar. NU mai are aripi. Atatia conti i le-au retezat. Imi aminteste cu privirea trista cat de mult isi mai dorea sa zboare. Si totusi a ramas puternic.

Ma priveste direct in ochii, din oglinda dimineata.